Succesul boxerilor moldoveni la Campionatul European
Vizualizări: 249 12.11.2025  |   Noutăţi

În perioada 3-10 noiembrie, la Erevan a avut loc Campionatul European pentru tineret U19 și U23, la care au participat 256 de boxeri din 25 de țări. Echipa națională a Moldovei a fost formată din 25 de boxeri, care au reprezentat orașele Chișinău, Bălți, Tiraspol, Grimăncăuți, Dubăsari, Hîncești și Cahul. La Campionatul European, boxerii noștri au cîștigat 14 medalii, dintre care două de argint și 12 de bronz.

 

În finala categoriei de greutate 60 kg, Nichita Negruța din Chișinău a cedat în fața rusului Platon Kozlov și a fost premiat cu medalia de argint. În categoria de vîrstă U19, medalii de bronz au cîștigat: Ion Harghel (48 kg), Nichita Lîsîi (75 kg) și Vasile Duminica (+92 kg) din Chișinău; Damian Grisman (51 kg) și Daniil Guranda (67 kg) din Bălți.

 

Printre boxerii U23, medalie de argint a cîștigat Nicolae Burduja (+92 kg), care a pierdut în lupta finală în fața rusului Alvani Yusupov. De medalii de bronz s-au învrednicit: Mihai Porumbac (48 kg) și Cătălin Turcu (51 kg) din Bălți; Ianuș Caravan (67 kg), Vitalie Pavlenco (75 kg) și Mirab Drumea (92 kg) din Tiraspol; Vladislav Vascovschi (63,5 kg) din Chișinău și Ștefan Vozneacovschi (71 kg) din Hîncești.