Campionatul Europei la box «Speranţe Olimpice »
Vizualizări: 25993 21.12.2012  |   Noutăţi

Чемпионат Европы по боксу «Олимпийские Надежды»

Foto: kld-sport.ru

La Caliningrad (Rusia) s-a încheiat Campionatul Europei la box «Speranţe Olimpice», vârsta participanţilor - 19-ani, cu participarea pugiliştilor din Moldova.


Cel mai bine a evoluat reprezentantul Chişinăului MS Petru Cebanu (antrenor Leonid Tomşa), care a obţinut medalia de argint în categoria de greutate 81 kg. El i-a învins pe Nichita Versoţis (Letonia) 12:9, Vartan Huseinov (participant la JO din Londra; Azerbaidjan) 14:7 şi Igor Teziev (Germania) 16:9.


În finală, el a cedat în faţa pugilistului mai experimentat Dmitrii Bivol (Rusia).


La un pas de medalii au fost MS Dumitru Galagoţ (Grimăncăuţi), cat. de greutate 64 kg şi MS Victor Carapcevschii (Chişinău), cat. de greutate 75 kg, care au ocupat locurile 5.

Din start, au fost învinşi Vadim Ivaniuc (Grimăncăuţi), cat. de greutate 60 kg şi Valeriu Sîrbu (Comrat), cat. de greutate 69 kg, care au cedat în faţa lui Edgaras Scurdealis (Letonia) şi, respectiv, Araic Marutean (Germania).


La Campionat au participat pugilişti din 31 de ţări.