AL 66­LEA ÎȘI OMAGIAZĂ LAUREAȚII
Vizualizări: 27021 27.11.2013  |   Noutăţi

 

66­Й ЧЕСТВУЕТ СВОИХ ЛАУРЕАТОВ

 

La turneul final au participat cei mai tari maeștri ai ringului din republică. Printre ei – maestrul emerit în sport Vaeceaslav Gojan, maeștrii în sport de clasă internațională Alexandr Rîșcan și Vasile Belous, învingătorii și medaliații turneelor internaționale Dumitru Galagoț, Petru Ciobanu și alții.


Vom menționa, că la Campionat au participat 68 de sportivi. Nu au fost admiși pugiliștii tineri, chiar și cei promițători. Probabil, este corect. Fiecare categorie de vîrstă își are turneele sale.

­- Printre laureați, în final, sunt toți membrii selecționatei republicii,- a menționat antrenorul principal Petru Caduc. – Din acest punt de vedere, eu sînt satisfăcut de rezultate. În acest an membrii echipei noastre au obținut rezultate acceptabile la un șir de turnee oficiale. Astfel, la Campionatul Europei de la Minsk au obținut două medalii («argintul» ­ Dumitru Galagoț și «bronzul» ­ Petru Cebanu), la Cazani, la Universiada mondială, încă două distincții («bronzul» ­ Dumitru Galagoț și Alexandru Rîșcan), mai multe medalii au obținut băeții noștri la turneul «Cupa primului ministru». Și acum – acordul final al anului.

Pe scurt despre rezultatele echipelor participante la campionat. Neoficil, pe primul loc (medalii de aur) se află grimăncăuțenii – 4 de aur, 1 de argint și 3 de bronz, în total – 8. Printre campioni – Veaceslav Gojan, Dumitru Galagoț, Vasile Belous, Alexei Zavatin.

Vreau să-i menționez îndeosebi pe frații Belous: Vasile este deja un maestru format al ringului, Alexandru – chiar dacă e mai mare, practică boxul de doar doi ani. Frații au obținut acum două medalii – de aur și de bronz. Nu-i rău!

Pe locul doi este Chișinăul – «aur» 3, «argint» -2 și «bronz» -5, de tot – 10. Campioni – Veaceslav Plotnic (SS), Victor Carapcevschii (SS), Petru Cebanu (ȘRO).

Pe locul trei stă Tiraspolul – 3+2+4, în total – 9. Campioni – Dumitru Suhodolschii, Alexandru Rîșcan, Mihail Cationov.

E de menționat, că luptele finale au avut o coloratură aparte. Cu excepția celei din categoria de greutate 75 kg, în care Valeriu Sîrbu a fost traumat; ele au fost aprige și în repetate rînduri au fost aplaudate de numeroșii amatori ai boxului.

Lupta lui Veaceslav Plotnic cu Vadim Ivaniuc (60 kg) – adversarii nu s-au cruțat reciproc, și-au demonstrat întregul arsenal de măiestrie și perseverență. Victoria i-a revenit pe dreptate chișinăuieanului, care a avut o formă fizică și un spirit de luptă de invidiat.

Structura luptei dintre discipolii școlii rezervelor olimpice (antrenor – Leonid Tomșa) Petru Cebanu și Victor Ialîmov a fost una contradictorie. Totuși, Petru a fost ceva mai tare în runda a treia, ceea ce a decis victoria lui – 2:1.

Campionatul a dat start pregătirii pugiliștilor moldoveni pentru Olimpiada din a.2016 din Brazilia.

Conform deciziei AIBA, boxerii au luptat fără căști de protecție (prima experiență a avut loc la campionatul din Alma–Ata în octombrie, curent). Iată ce a spus, în acest context, antrenorul emerit din Moldova Petru Caduc:

­- După campionatul mondial reacțiile la aceste inovații au fost pozitive de cele mai multe ori. Ce cîștigă boxerul, dacă nu are cască ? Se modifică nivelul viziunii, deci și atitudinea pe parcursul luptei.

Iată și reascția unu9ia dintre pugiliști:
­- Să fiu sincer, casca mă încurca, într-un fel, adesea trebuia să o fixes la loc. Cineva spune, că fără cască traumatismele în timpul luptei devin mai posibile? Nu cred.

Printre oaspeții campionatului au fost ministrul tineretului și sportului din RM Octavian Bodișteanu, președintele CNO Nicoșlae Juravschi, a urmărit cu atenție luptele din ring și ex-președintele Moldovei Petru Lucinschi.

Campionilor și laureaților le-au fost conferite diplome, medalii și premii bănești ale ministerului tineretului și sportului RM, precum și a Federației de box din Moldova.

 

66­Й ЧЕСТВУЕТ СВОИХ ЛАУРЕАТОВ

 

NOUĂ CLIPE ALE CAMPIONATULUI

 

CATEGORIA DE GREUTATE 49 KG

Vom menționa, că în categoria de greatate «muscă» (așa era numită aceasta, cu umor) lucrurile nu stau tocmai bine. Anul trecut titlul era rîvnit de trei sportivi, în acest an – de unul singur, Dumitru Suhodolschii din Tiraspol. Adversari nu a avut, și organizatorii campionatului au fost nevoiți să-i dea titlul de campion al Moldovei-2013, fără a susține barem o luptă.



CATEGORIA DE GREUTATE 52 KG
Alexandru Rîșcan (Tiraspol) –
Igor Screlea (Bender)

Nimeni nu se îndoia de victoria lui Alexandru. Tiraspoleanul în repetate rînduri a fost biruitor și medaliat al competițiilor europene ale tineretului, numai în anul curent a obținut bronzule Universiadei mondiale din Cazani. Este într-o formă sportivă excelentă. În luptă, a fost mereu lider, biruind cu scorul 3:0.

 

66­Й ЧЕСТВУЕТ СВОИХ ЛАУРЕАТОВ

 

CATEGORIA DE GREUTATE 56 KG
Veacesklav Gojan (Grimăncăuți) –
Valerii Cîrma (Tiraspol)


Valeriu nu este un novice în box. În a. 2011 a devenit campion al Moldovei în categoriea de greutate 52 kg, acum a trecut în următoarea. Despre Veaceslav Gojan nu mai vorbim : maestru emerit în sport, campion al Europei,2011, multiplu campion al Moldovei. Valeriu a făcut tot posibilul, însă... asta e : 3:0 – cu acest scor a cîștigat lupta Veaceslav.

 

66­Й ЧЕСТВУЕТ СВОИХ ЛАУРЕАТОВ

 

CATEGORIA DE GREUTATE 60 KG
Veacesklav Plotnic (Chișinău, școala de box) –
Vadim Ivaniuc (Grimăncăuți)


Lupta lor a fost, probabil, cea mai spectaculoasă. Ambii pugiliști au boxat la limită pe parcursul celor trei runde.
­- Antrenorul mi-a spus să-și dau toată silința în runda a treia , ­ spune Veaceslav. – Cred, că am reușit.
În runda a treia, Vadim nu mai avea forțe, în timp ce chișinăuieanul amplifica ritmul luptei. În rezultat – 2:1 în lupta decisivă și titlul de campion. Anul trecut Veaceslav s-a mulțumir doar cu bronzul, acum – Victorie!
­- Este un pugilist foarte bun, ­ a aspus după luptă antrenorul său, Gheorghe Bugneac.



CATEGORIA DE GREUTATE 64 KG
Dumitru Galagoț (Grimăncăuți) –
Dumitru Ganev (Tiraspol)


În acest an, discipolul școlii de box din Grimăncăuți este pugilistul cu cele mai multe titluri. La Campionatul Europei de la Minsk a obținut medalia de argint, la Universiada mondială – pe cea de bronz, la Constanța(România) a cîștigat un serios turneu internațional. Și acum – ultimul «foc» la campionatul republicii. Lupta a durat doar o rundă și jumătate, după care secundantul adversarului a renunțat. Victoria i-a fost decernată anticipat lui Dumitru Galagoț.



CATEGORIA DE GREUTATE 69 KG
Vasile Belous (Grimăncăuți) –
Boris Terzi (Cahul)


Vasile ste maestru în sport de clasă internațională, în a.2012 a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, recent – la campionatul mondial din Alma-Ata. Boris este candidat în maeștri în sport. A luptat cu demnitate, însă experiența și măiestria lui Veaceslav au fost decisive – victoria a avut scorul 3:0.

 

66­Й ЧЕСТВУЕТ СВОИХ ЛАУРЕАТОВ

 

CATEGORIA DE GREUTATE 75 KG
Victor Carapcevschi (Chișinău, SS) –
Valeriu Sîrbu (Comrat)


Această luptă s-a încheiat anticipat. În prima rundă forțele erau egale, dar la începutul celei de-a doua s-a întîmplat ceva neprevăzut: Valeriu a fost traumat, și medicul competiției a considerat că lupta nu mai poate fi continuată. Victorie pentru Victor Carapcevschi.


CATEGORIA DE GREUTATE 81 KG
Petru Cebanu (Chișinău, ȘRO) –
Victor Ialîmov (Chișinău, ȘRO)


Ambii adversari sunt discipolii antrenorului emerit din RM Leonid Tomșa. Lupta însă avea un caracter strict prioritar. Frate-frate, dar brînza-i cu bani, vorba moldovenilor. Lupta a fost una relativ egală, doar în runda a treia, cu forțe mai mușlte, Petru a deținut întîietatea, fapt cate i-a adus victoria cu scorul 2:1.


CATEGORIA DE GREUTATE 91 KG
Mihail Cationov (Tiraspol) –
Gleb Șapoval (Chișinău, ȘRO)


Lupta lor a fost una principială. Se decidea întîietatea între echipele Chișinău și Tiraspol. Sportivii au fost mai atenți, îndeplinind indicațiile antrenorilor, lupta era între egali. În această situație e greu să definești cine e mai bun, dar computerul a numit învingătorul - tiraspoleanul a biruit cu scorul 2:1. Numărul medaliilor de aur obținute de Chișinău și Tiraspol s-a egalat 3:3.



CATEGORIA DE GREUTATE PESTE 91 KG
Alexandru Zavatin (Grimăncăuți) –
Veniamin Sangorov (Comrat)


Lupta supergreilor mereu este urmărită cu interes de către suporteri. Așa a fost și de această dată. Alexei, deși începător, are totuși o anumită experiență în box. A participat la campionatul mondial din Alma Ata. Și în această luptă a fost bun, prevalînd pe tot parcursul ei și cîștigînd 3:0, fapt care i-a asigurat echipei sale primul loc în rezerva «de aur».




CAMPIONII ANULUI 2013:
CATEGORIA DE GREUTATE 49 kg: Dumitru Suhodolschi (Tiraspol), 52 kg – Alexandru Rîșcan (Tiraspol), 56 kg – Veaceslav Gojan (Grimăncăuți), 60 kg – Veaceslav Plotnic (Chișinău, SS), 64 kg – Dumitru Galagoț (Grimăncăuți), 69 kg – Vasile Belous (Grimăncăuți), 75 kg – Victor Carapcevschi (Chișinău, SS), 81 kg – Petru Ciobanu (Chișinău,ȘPO), 91 kg – Mihail Cationov (Tiraspol), + 91 kg – Alexei Zavatin (Grimăncăuți).

MEDALIAȚII DE ARGINT:
52 kg – Igor Screlea (Bender), 56 kg – Valeriu Cîrma (Tiraspol), 60 kg – Vadim Ivaniuc (Grimăncăuți), 64 kg – Dumitru Ganev (Tiraspol), 69 kg – Boris Terzi (Cahul), 75 kg – Valeriu Sîrbu (Comrat), 81 kg – Victor Ialîmov (Chișinău, ȘRO), 91 kg – Gleb Șapoval (Chișinău,ȘRO), + 91 kg – Veniamin Sangorov (Comrat).

MEDALIAȚII DE BRONZ:
52 kg – Abdrei Cara (Bender), Viorel Morari (Cimișlia), 56 kg – Danu Godea (Orhei), Petru Ghilas (Tiraspol), 60 kg – Mihail Cimpoieș (Tiraspol), Lucian Ciornîi (Chișinău, SS), 64 kg – Victor Musteață (Cimișlia), Stas Dereveaga (Tiraspol), 69 kg – Victor Sandul (Chișinău, ȘRO), Alexandru Belous (Grimăncăuți), 75 kg – Chiril Measoedov (Bender), Ion Nurumbetov (Grimăncăuți), 81 kg – Arcadii Barbuța (Chișinău, SS), Gheorghe Munteanu (Hîncești), 91 kg – Gheorghe Potînga (Chișinău, SS), Alexandru Tucan (Tiraspol), + 91 kg – Artur Pleșca (Grimăncăuți), Ghenadii Vesco (Chișinău, ȘRO).



REZULTATELE ECHIPELOR
(SCOR NEOFICIAL):

 

1.Grimăncăuți 4 1 3 8

2.Chișinău 3 2 5 10

3.Tiraspol 3 2 4 9

4.Comrat - ­ 2 ­- 2

5.Bender - ­ 1 2 3

6.Cahul - ­ 1 - 1

7.Cimișlia ­ - ­ - 2 2

8.Hîncești ­ - ­ - 1 1

9.Orhei - ­ - ­ 1 1

Total: 10 9 18 37

 



TRADIȚIILE DĂINUESC

 

La finele campionatului a avut loc întîlnirea ( a 19-cea la număr) veteranilor boxului moldovenesc cu conducerea (Federației de Box din Moldova. Participanții au fost salutați de președintele Federației dl Vasile Chirtoca:

­- Ne bucură mereu aceste întîlniri cu Dvs., dragi prieteni. În tinerețe, ați luptat pentru culorile republicii noastre în repetate rînduri, la diverse turnee, și ați obținut rezultate frumoase. Astăzi sunteți «fondul de aur» al nostru, în permanență simțim pulsul relației dintre noi. Boxul a fost și rămîne un gen de sport prioritar în Moldova.

Antrenorul principal al selecționatei RM , antrenor emerit al republicii Petru Caduc a relatat despre turneele anului care se călătorește – campionatele Europei și cel mondial, Universiada mondială.

Și-au amintit de luptele în ring, susținute altădată, Alexandru Maleah, Boris Oiherman, Gheorghe Bugneac.

Pentru veterani a cîntat la chitară Richi Ardezianu, care în tinerețe a practicat boxul, fiind discipolul antrenorului Pavel Luscevschi.
Participanții la întîlnire i-au mulțumit președintelui Federației de Box din Moldova Vasile Chirtoca pentru atenția și grija față de veteranii ringului.

 

66­Й ЧЕСТВУЕТ СВОИХ ЛАУРЕАТОВ

 

Reportaj foto celui de-al 66-lea Campionat al Moldovei la box

A pregătit Anatol Pîtov