Din Serbia – aurul și trei medalii de bronz
Vizualizări: 25066 05.05.2017  |   Noutăţi

 

 

Tradiționalul Turneu Internațional de box, ediția 55, a adunat pe ringul din Belgrad pugiliști din 18 țări ale Europei, Asiei și Americii. Selecționata Moldovei a fost reprezentată de discipolii școlii de box Grimăncăuți, în frunte cu AER Petru Caduc.

 

Dumitru Galagoț a triumfat – el a devenit campion în categoria de greutate 64 kg, și a obținut titlul de cel mai tare pugilist al competiției. În acordurile Imnului de Stat șu sub flamura drapelului Moldovei, pugilistului nostru i-a fost înmânată medalia de aur, cupa și premiul. În calea spre victorie, Dumitru i-a învins pe gazda competiției Lazar Stanojevici, rusul Grigorii Lizunenco , brazilianul Dzhodison Teykseriya și maghiarul Richard Kovaci.

 

Veaceslav Gojan (56kg) l-a învins pe slovacul Igor Pertot, însă în semifinală a pierdut, prin decizia separată a arbitrilor 2-3, viitorului campion al turneului scoțianul Lia McGregor, și a fost premiat cu medalia de bronz. Bronzul i-a revenit și lui Mihail Cvasiuc (60kg), după victoria asupra rusului Vladimir Strighin, tot prin decizia separată a arbitrilor, a cedat în fața pugilistului din Wels Maykl Mak Donag.

 

După înfrîngerea din semifinală, cu austriacul Alexander Mraovici, medalia de bronz a obținut-o Alexei Zavatin (+91kg).

 

La un pas de piedestalul de onoare s-au oprit Vasile Belous (69kg) și Victor Carapcevschi (75kg). Învingîndu-l pe turcul Serhat Guler, Vasile a cedat în fața neamțului Abbas Barau, iar Victor, după victoria asupra austriacului Edin Avdichi, a cedat în fața sîrbului Alex Marcovici.