| 
   
  
În Germania, ucraineanul Vitalii Klitchko a apărat titlul de campion mondial în versiunea   WBC, categoria supergrea, învingându-l pe englezul Derek Chisora.
  Anticipând lupta, englezul de 28 ani declara, că în runda a opta îl va face knock-aut pe  cel mai mare dintre fraţii Klitchko, de 40 ani,  însă în primele şapte runde i-a cedat definitiv la puncte. Ca urmare,  a reuşit doar în două din  cele 12 runde petrecute  – anume a opta, şi cea finală, în care Vitalii  evident evita schimbul de lovituri.  
  Înainte de  luptă englezul a avut un conflict cu fraţii Klitchko   - în timpul cântăririi,  el i-a dat lui Vitalii o palmă. Iar deja în ring, Chisora l-a scuipat pe Vladimir în faţă.  După luptă, pugilistul de culoare,   care nu era de acord cu decizia arbitrilor de al numi învingător pe  actualul campion  cu scorul  119-111, 118-110 (de două ori), l-a îndemnat pe Vitalii să se lămurească ca între bărbaţi şi iarăşi s-a certat cu Vladimir. 
Pentru Chisora, aceasta a fost  a treia înfrângere din ultimele patru lupte.  Englezul de origine  zimbabwiană a mai suferit înfrângere  în luptele cu Fury Tyson şi Robert  Helenius. 
  Vitalii Klitchko a obţinut cea de-a 44 victorie, cu 40 de knock-auturi,   ultima sa înfrângere ucraineanul a suferit-o încă în anul 2003, cedând prin knock-aut tehnic în faţa lui Lennox Lewis. 
  
  
Sursa: eurosport.ru 
  
   |